Din România, mirosul de ars nu va dispărea prea curând.
Îl întrețin jivinele care adulmecă prin cenușa Colectivului, simțind mirosul profitului politic.
Într-un an de guvernare tehnocrată și doi de guvernare socialistă, nimeni n-a făcut nimic ca o tragedie precum cea din 30 octombrie 2015 să nu se mai repete. Să nu mai moară oameni în spațiile publice ca pe rug. Să nu mai moară oameni cu zile în spitalele acestei țări blestemate.
N-ați făcut nimic, jivine politice!
Ne-ați prins slăbiciunea, suntem morți după parastase și ne dați parastase. Ne ghiftuiți curiozitatea macabră cu cortegii funerare.
Mirosul de ars nu va dispărea prea curând.
Pentru noi, viitorul lucește ca o apă a morților.